Art Room - Fotograf Profesionist

"Pasiune şi fotografie pentru arhitectură" – interviu cu Lavinia Dragomir

Care este prima fotografie de care eşti mândru?

Prin 2003, aveam o tastatura Genius şi am fotografiat, la lumina de afară, cinci-şase butoane din tastatura aceea. Mi-am făcut un site de wallpaper şi am urcat poza acolo, la rezoluţie mică.

La ceva vreme, am primit un mail de la cineva care voia să o cumpere pentru a o folosi într-o reclamă. Ştiind că pe site-urile de stock o poză ca asta costă 1 dolar, am zis că o dau gratis.

La început am crezut că e o farsă, dar apoi m-am trezit cu o mie de dolari în cont. Două săptămâni mai târziu, primesc un plic mare, negru, de la o agenţie de publicitate din Washington. Conţinea o pagină de revistă cu reclama unde apăruse acea fotografie făcută de mine.

Cum ai intrat în lumea fotografiei?

Tocmai îmi dadusem demisia când am primit un telefon de la o cunoştinţă să mă cheme la un interviu, tot pentru webdesign. M-am prezentat la interviu, l-am trecut cu brio, dar am refuzat postul.

În momentul acela, aveam de ales între un serviciu cu salariu fix şi sigur sau să încep ceva cu fotografia. Mi-am dat seama că dacă acum nu încerc, mă trezesc la 80 de ani gândindu-mă cum ar fi fost dacă…

Eram conştient că mă avântam într-un domeniu pe care nu prea-l cunoşteam, dar am riscat pentru că-mi plăcea foarte mult.

Care a fost cea mai dificilă fotografie?

Am avut un proiect cu o fabrică de betoane care trebuia fotografiată din elicopter. Eram legat cu o centură foarte subţire, elicopterul înclinat, iar eu a trebuit să merg cu uşa deschisă, aplecat în afară, în zgomot şi curent infernal.

De unde pasiunea pentru fotografia de arhitectură?

Am fost tot timpul pasionat de hoteluri şi arhitectură, în general. Îmi place fotografia în care trebuie să fii atent la detalii. Încerc să simt personalitatea spaţiului. Orice spaţiu are o personalitate, orice spaţiu îţi transmite o anumită stare.

Spre exemplu, într-un hotel modern, cu inox, marmură, trebuie să simţi lux.

Încerc să trimit mai departe privitorului sentimentul pe care ţi-l dă camera de hotel sau spaţiul respectiv.

De ce te aleg clienţii?

În timp, am învăţat să fiu foarte atent la detalii, să nu las nimic la voia întâmplării. Nu spun niciodată "lasă că merge aşa".

Care sunt clienţii fideli?

Pentru Ramada, am început să lucrez după un test. A trebuit să fotografiez sălile de conferinţă. Cei de la Ramada au fost foarte încântaţi şi de atunci am rămas fotograful lor.

Alt client important este Ambasad'Or Events, probabil una dintre cele mai luxoase locaţii de evenimente din ţară Înaintea mea, cei din conducerea Ambasad'Or Events colaboraseră cu mulţi fotografi, dar nu erau mulţumiţi. Având aceste experienţe neplăcute, mi-au spus că singura condiţie pe care o vor trecută în contract este că dacă le plac pozele, le cumpără, dacă nu, nu.

A fost un risc pe care mi l-am asumat pentru că ştiam de ce sunt în stare. A fost un client foarte mulţumit. De atunci, pentru toate modificările aduse localului, m-au chemat pe mine pentru fotografii.

Le Chateau sau Castelul de Inima Bucureştiului este un local nou şi foarte luxos. Toate imaginile lor de prezentare sunt făcute de mine.

Ce te face să mergi mai departe în meseria asta?

Iubesc ceea ce fac pentru că fiecare zi este o provocare pentru mine. Fiecare proiect este diferit, fiecare client este diferit.

Nu am ajuns niciodată să mă plâng că nu am chef sau e prea mult de muncă.

Atunci când îţi place ceea ce faci, consideri că e doar un exerciţiu şi o şansă să înveţi noi tehnici, nu pare ca o muncă obligatorie pentru o sumă de bani.